...dar mai intai a fost pictura.

Trecerea timpului nu inceteaza nicicand sa ma uimeasca. Primavara tamaduitoare trezeste simturile si da nastere sperantei, dar este totusi primavara unui alt an, soarele incalzeste alte frunze,alte strazi, alti oameni. Gandul zboara departe...spre o primavara candva.
Oare cum de nu am scris pana acum despre prima dragoste? Sa fi avut cam 14 ani cand am descoperit pensulele si culorile si tot atunci am hotarat sa dau viata panzei, lemnului, sticlei sau cartonului. Nu consistenta suprafetei conta ci mai ales continutul, rezultatul final...tonurile si umbrele care capatau grai.
Desi nu ma pot mandri cu o pregatire de specialitate in cadrul unor mari scoli de arta, am cautat totusi sa ma perfectionez, inspirandu-ma din lucrarile marilor pictori dar mai ales impunandu-mi sa imi gasesc propriul stil. As putea spune ca am incercat sa fiu profesor si elev, pe undeva un autodidact.
Primele picturi, desi nu mari realizari tehnice sau artistice, mi-au ramas inca dragi sufletului pentru satisfactia oferita, pentru simplitatea si sinceritatea sentimentelor pe care incercam sa le exprim. Am daruit multe dintre aceste prime lucrari; era ca o confirmare pentru mine, un mod de a ma exprima altfel decat prin cuvinte. Din pacate, mi-au mai ramas prea putine tablouri din perioada amintita dar va prezint altele...mai noi sau mai vechi, si sunt convins ca va fi destul de usor sa distingeti intre "atunci" si "acum".

Celor care ratacesc cateva momente pe acest blog le doresc sa aibe parte de o primavara a sperantei si a viselor...Tuturor,  sarbatori frumoase alaturi de cei dragi, multa sanatate si incredere in mai bine.
Pana la urmatoarea intalnire va salut cu drag,
Al vostru C-tin Doru Negoescu

Un drum lung

Incepusem acum catava vreme sa povestesc despre drumul lung al lemnului ce devine arta, iar acum...cand in sfarsit cele zilnice imi dau putin ragaz, imi propun sa termin ceea ce am inceput.
Asadar, cand lemnul este pregatit pentru a fi lucrat, imi aleg instrumentele pe care eu le consider potrivite pentru cioplire. In general, asa cum am mai spus, prefer esentele moi, usor de "modelat", ascultatoare, dar si unealta aleasa trebuie sa fie pe masura. De-a lungul timpului mi-am procurat diverse instrumente specifice lucrarii lemnului, dalti, pensule, ciocane, lame:

Desi toate isi fac treaba onorabil, daltile pe care le utilizez foarte des au ramas cele facute de mana mea, dupa ce am inteles care sunt "exigentele" lemnului. Poate ca tie cititorule ti se vor parea adevarate artefacte arheologice, insa vechile mele instrumente cunosc drumul fiecarei fibre de lemn la fel de bine ca si mana mea:

 Mai folosesc de asemenea mici dalti foarte utile pentru a incide detaliile fiecarei lucrari:

Ati inteles probabil dupa citirea primelor postari, cat de importante sunt aceste detalii in realizarea unei icoane, a unei alegorii...sau al unui portret pe lemn. Daca as opri lucrul imediat dupa trasarea si cioplirea motivelor principale un basorelief ar arata cam asa:

 Nu-i asa ca pare incomplet? Luciul lacului, delicatetea inciziilor aduc intotdeauna acel "ceva" care intregeste fiecare bucata de lemn si o transforma in:

La final sunt mandru, multumit de fiecare lucrare in parte...si marturisesc ca ma despart cu greu de icoane sau de peisaje gandite si manuite zile intregi. In acelasi timp insa, ma bucura privirile, zambetele si interesul celor care fac cunostinta cu arta mea. Consider ca valoarea ti-o da lucrul bine facut si placutul oamenilor. Important este sa lasi ceva in urma ta de care sa se bucure sau sa foloseasca urmasilor; asta inseamna ca nu ai trait degeaba. 

In pictura si sculptura s-ar putea sa nu te bucuri in timpul vietii de recunoastere, dar daca ai talent si daruire, cei ce vor veni dupa tine iti vor aprecia munca.

Acesta este si telul meu...sa ofer lucrarilor mele nu neaparat valoare materiala, cat spirituala!

Pana la urmatoarea intalnire, va salut cu drag,

Al vostru C-tin Doru Negoescu

 

Pentru ca teiul asculta de dalta

Deunazi am fost intrebat de un amic si de altfel un "interesat" al lucrarilor mele...de ce teiul. La o prima vedere pare o esenta mai putin conventionala, o alegere ciudata daca ne gandim la toate celelalte esente ce pot satisface foarte bine "pretentiile" unui cioplitor.
Marturisesc ca pentru mine a fost un act natural, o alegere fireasca...nu m-am gandit atat de profund la materialul cel mai potrivit pentru icoanele mele...am cautat doar o cale de a comunica cu rezultatul final. De aceea, incercand sa ii explic amicului meu de unde acest interes pentru tei, mi-am raspuns totodata mie insumi.
Cu mult timp in urma, cand am inceput sa scrijelesc primele bucati de lemn, cand am inteles ca ii pot da o forma si ca ii pot transfera o imagine, am cautat sa il insufletesc cumva, asa cum a facut Gepetto cu binecunoscuta lui papusa de lemn.
Poate parea curios, insa nu orice material poate fi insufletit, nu orice lemn iti vorbeste, nu orice lemn se lasa manuit. Mie mi s-a parut ca teiul asculta de dalta, asculta de mana mea si mai ales ma ajuta sa conturez forma dorita. Probabil intelege stradania mea, caci si el pentru a deveni o scandura buna de lucru trebuie sa depaseasca multe etape. Initial, acesta se lasa la imbatranit in intemperii cel putin un an dupa ce a fost taiat si pe urma se usuca pentru inca un an in forma in care se gaseste si abia la urma se trage in scandura; urmeaza apoi inca un an la uscat in pod. Parcurge un drum lung, nu-i asa? Altfel insa, nu ar avea aceeasi elasticitate si durabilitate care mie imi este atat de folositoare pentru realizarea unor lucrari ca acestea:

Fiecare dintre lucrarile de mai sus este lucrata exclusiv manual, fiecare detaliu si incizie cunoaste lama daltii, iar la final pensula si lacul. Dar acesta este un alt aspect, despre care voi vorbi cu drag intr-o data urmatoare...caci povestea lemnului si a gandurilor mele este abia la inceput.

Reamintesc adresa mea de mail pentru cei interesati sa cumpere sau doar sa vada aceste basoreliefuri:

icoanesculpate@yahoo.com

Al vostru, 

C-tin Doru Negoescu

Inceput de drum

Dragi prieteni virtuali,

De curand am avut placuta surpriza sa descopar ca ceea ce eu consideram o pasiune profund intima, poate fi apreciata, placuta, cautata de multe alte persoane care poate au zarit candva intr-o vitrina una dintre lucrarile mele sau care au dat intamplator peste acest articol:
http://www.adevarul.ro/locale/targoviste/Constantin_Negoescu_-_Sculpturile_sale_au_ajuns_pana_in_Indonezia_0_427157389.html
Asadar..cine sunt eu? Majoritatea detaliilor o gasiti accesand link-ul de mai sus; eu pot adauga doar ca sunt un pasionat de arta, de frumos, de natura, un om simplu cu o dragoste mare pe care am ales sa o impartasesc voua prin intermediul acestui blog. Imi propun sa va prezint cu fiecare postare cateva dintre lucrarile mele, atat basoreliefuri in lemn de tei, cat si picturi pe panza. Comentariile sunt binevenite, chiar dorite!
Asadar sa pornim la drum!
In cele ce urmeaza puteti vedea cateva dintre icoanele dragi sufleului meu, icoane lucrate cu grija pentru detaliu, icoane ce poarta in ele propria poveste:

Imi cer scuze pentru calitatea imaginilor, marturisesc ca sunt un profan in ale tehnicii. Sper ca in timp (si bazandu-ma pe eventualele comentarii) sa povestesc cat mai mult despre sculptura si pictura, nu prin intermediul unei abordari experte, ci mai ales prin intermediul sentimentelor ce ma leaga de aceasta pasiune.
In afara acestui blog, cei interesati ma pot contacta la adresa de mail:  icoanesculptate@yahoo.com
Pana data urmatoare, va doresc numai bine!
Al vostru,
C-tin Doru Negoescu