Marturisesc ca pentru mine a fost un act natural, o alegere fireasca...nu m-am gandit atat de profund la materialul cel mai potrivit pentru icoanele mele...am cautat doar o cale de a comunica cu rezultatul final. De aceea, incercand sa ii explic amicului meu de unde acest interes pentru tei, mi-am raspuns totodata mie insumi.
Cu mult timp in urma, cand am inceput sa scrijelesc primele bucati de lemn, cand am inteles ca ii pot da o forma si ca ii pot transfera o imagine, am cautat sa il insufletesc cumva, asa cum a facut Gepetto cu binecunoscuta lui papusa de lemn.
Poate parea curios, insa nu orice material poate fi insufletit, nu orice lemn iti vorbeste, nu orice lemn se lasa manuit. Mie mi s-a parut ca teiul asculta de dalta, asculta de mana mea si mai ales ma ajuta sa conturez forma dorita. Probabil intelege stradania mea, caci si el pentru a deveni o scandura buna de lucru trebuie sa depaseasca multe etape. Initial, acesta se lasa la imbatranit in intemperii cel putin un an dupa ce a fost taiat si pe urma se usuca pentru inca un an in forma in care se gaseste si abia la urma se trage in scandura; urmeaza apoi inca un an la uscat in pod. Parcurge un drum lung, nu-i asa? Altfel insa, nu ar avea aceeasi elasticitate si durabilitate care mie imi este atat de folositoare pentru realizarea unor lucrari ca acestea:
Fiecare dintre lucrarile de mai sus este lucrata exclusiv manual, fiecare detaliu si incizie cunoaste lama daltii, iar la final pensula si lacul. Dar acesta este un alt aspect, despre care voi vorbi cu drag intr-o data urmatoare...caci povestea lemnului si a gandurilor mele este abia la inceput.
Reamintesc adresa mea de mail pentru cei interesati sa cumpere sau doar sa vada aceste basoreliefuri:
icoanesculpate@yahoo.com
Al vostru,
C-tin Doru Negoescu